Popa Tatu 20, Bucharest

35.00 lei

Lenin e probabil cel mai distorsionat personaj al secolului XX, de către așa-ziși adepți și inamici deopotrivă. Poate părea bizar că diabolizarea lui continuă și azi la fel de abitir, însă ea joacă un rol important pentru ideologia dominantă – impunerea unei false echivalențe între Lenin și Revoluția din Octombrie, pe de-o parte, și ororile regimurilor de tip stalinist, pe de alta. Fratele geamăn al acestui sofism e, desigur, că orice încercare de-a construi o alternativă la capitalism nu poate decât să eșueze în teroare politică și faliment economic. Mai tot ce știm azi despre Lenin, în România și nu numai, ne-a parvenit prin acest filtru ideologic, iar cartea lui Ali vine ca o contrapondere absolut necesară. Totodată, e o fereastră către opera celui mai lucid și influent gânditor politic al veacului trecut, adesea pomenit, dar mai niciodată citit. Or, Lenin s-a achitat mai clar și convingător ca oricine altcineva de sarcina principală a teoriei politice: să explice problema puterii. Analiza lui Lenin face asta la nivel național, explicând caracterul statului ca vehicul al dominației de clasă, și la nivel internațional, explicând raporturile inegale dintre state aflate în etape de dezvoltare diferite. În plus, a oferit cea mai realistă strategie de cucerire a puterii de către cei care vor să transforme societatea.

13 x 20 cm, 350 pagini, 2020

Editura frACTalia, traducere din limba engleză de Vladimir Borțun

In stock